Tu esti motivatia

Sunt si intotdeauna am fost de parere ca motivatia este o chestie launtrica ce trebuie starnita. Mai intai atinsa fin cu pana de paun pentru a ne asigura ca inca exista, apoi trezita cu mici imbranceli, mai departe imbranceli mai mari pentru ca, in final, sa ne regasim lovind-o cu putere sa se miste si sa se faca prezenta.

Pe motivatie o gasesti cu ajutorul lucrurilor care te fascineaza, a oamenilor nerabdatori sa te vada si sa te priveasca in ochi macar o secunda din viata lor. Asta e imboldul, pana de paun care ne asigura ca motivatia nu si-a luat zborul si este pregatita de actiune. E adevarat ca se lasa tare greu miscata, dar cand se clinteste, muta muntii din loc. Este nevoie doar de o rabdare de plumb si o incredere deplina ca esti pe drumul cel bun.

Doar cel care a avut macar o data in viata un moment de clacare poate realiza cat de mult lupta motivatia dupa ce este pornita din loc. Si atunci se face un click: un punct care desparte 2 lumi antagonice, lumea lui "simt ca nu mai pot si ma prabusesc" de lumea lui "wtf? nimic nu ma mai opreste acum". Cand nimic nu te opreste schimbi totul, te bati in piept ca un Tarzan contemporan si mananci spanac pentru si mai multa motivatie, dar vrei ca lucrurile sa fie asa cum le aveai tu planificate si neincepute in absenta spanacului. "Simt ca nu mai pot si ma prabusesc" este de mult uitata si a ajuns sa provoace repulsie pentru orbirea si stagnarea in care te-a tinut atata amar de vreme.

Acum e momentul sa schimbi ceva, sa fii cel care preia fraiele si conduce viata acolo unde trebuia sa mearga de la bun inceput. Entuziasmul si pasiunea pentru lucrurile noi si interesante te conduc spre visul tau.

Ce incerc sa spun cu minunatia asta de articol este ca TU esti responsabil pentru starea de spirit in care te scalzi, nimeni altcineva. Daca nu schimbi ceva cat inca poti, o sa fii dezamagit ca nu te-ai trezit mai repede.

Ce am mai facut si primul job

OMG!
     Sunt tare dezamagita!! Plang cu lacrimi de crocodil :(((
     Aproape 3 ani am frecat menta si nu mi-am semnat condica de prezenta pe blogul care are mai mult trafic decat insusi Zuckerberg (yeah right). Dar am o explicatie plauzibila, cu scutire de la medicul de familie.
     De la ultimele postari pana acum am reusit (thanks God) sa gasesc un job care sa imi ocupe jumatate din timpul meu liber. Trebuie, totusi, sa admit ca acest job m-a maturizat intr-un fel in care nu as fi sperat niciodata si, in acelasi timp, sa recunosc ca nu a fost chiar "dragoste la prima vedere".

      Inceputul a fost crunt! Nu imi gaseam locul nicaieri. Ce-i drept, eram o studenta pricajita venita dintr-o relatie de lunga durata cu un ONG din Cluj Napoca. Atat eu, cat si ONG-ul, aveam nevoie de bani. Am fost naspa si am ales in favoarea mea. Dar nimeni nu prevedea amalgamul de sentimente care urma sa dea navala peste mine. Am experimentat bucurie, frica, fericire, dezamagire, dorinta de detasare, voiam sa inchid ochii si sa ma trezesc altundeva pentru ca, mai apoi, sa revin la sentimente bune si sa imi doresc sa evoluez.

      Anyway, cu acest job, de-a lungul a 2 anisori si jumatate am invatat:

• "za greatest" lucru: RABDARE;
• sa tac si sa ascult mai mult;
• sa nu mai acord incredere pe cai verzi - daca ai nevoie de mine, ma castigi;
• ca exista atatea feluri de oameni cate sosete am eu in dulap si, mai rau, cam tot atatea fete au, in functie de situatia in care se afla si de pozitia persoanelor cu care interactioneaza;
• SA VAND - cred ca am apelat la cele mai ciudate, interesante si freaky cai de a vinde un produs si imi pare foarte rau de cei care mi-au cazut in mreje, dar aveam un scop precis: sa vand;
• ca dragostea mai vine si cu timpul;
• ca daca nu treci printr-un esec nu te entuziasmezi sa iti depasesti conditia;
• ca daca nu te agiti, nu plangi, nu te consumi si nu ai peretii crapati in camera de la pumnii pe care i-ai aruncat, nu ai trait si nu te-ai ridicat de la conditia de cercopitec;

      Dupa doi ani si jumatate am realizat ca nu imi pare rau nicio secunda pentru timpul pe care l-am alocat fericirilor si dezamagirilor traite. Sunt foarte multumita de ce am reusit sa realizez, mai ales cu primul job.

Asta fac acum: